Alfabetul dupa Emil Cioran October 26, 2008
Adevar: putem accepta orice adevar, oricat de zdrobitor, cu conditia sa inlocuiasca totul, sa aiba tot atata vitalitate cat speranta careia i s-a substituit.
Banalitate: nu exista o arta adevarata fara o mare doza de banalitate. Aceea care recurge in mod constant la insolit oboseste repede, nimic nefiind mai insuportabil decat uniformalitatea exceptionalului.
Canibalism: ti-ai dori uneori sa fii canibal, nu atat din placerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cat din aceea de a-l vomita.
Cunoastere: ceea ce stiu la 60 de ani stiam la fel de bine la 20. 40 de ani ai unei inutile munci de verificare…
Defecte: am toate defectele celorlalti si totusi ce fac acestia mi se pare inadmisibil.
Dumnezeu: numai dumnezeu are privilegiul sa ne abandoneze. Oamenii nu pot decat sa-ti intoarca spatele. Oamenii cad spre cer; caci dumnezeu e un abis privit de jos.
Eroism: eroismul consista in a voi sa mori, dar si a voi sa traiesti atunci cand fiecare zi te apasa mai rau ca o eternitate. Cine n-a suferit de insuportabilul vietii n-a trait niciodata.
Fericire: in fericirea si nefericirea din dragoste, cerul de ar fi gheata n-ar putea domoli betia razvratita a sangelui.
Iubirea: cand iubesti o persoana, momentele de reala cunoastere sunt extrem de rare… Pe fiinta ce o iubim o cunoastem cu adevarat numai dupa ce nu o mai iubim, cand devenim lucizi, clari, seci si goi.
Invidie: nu-i pizmuiesti pe cei care au puterea sa se roage, in vreme ce esti plin de invidie fata de posesorii de bunuri, fata de cei care cunosc bogatia si gloria. E ciudat ca te resemnezi cu mantuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecatoare de care se poate bucura acesta.
Intelepciune: ceea ce se cheama “intelepciune” nu e in fond decat un vesnic “dupa ce ma gandesc” adica nonactiunea ca prim gest.
Lacrimi: toate lacrimile neplanse mi s-au varsat in sange. Si eu nu m-am nascut pentru atatea mari si nici pentru atata amar.
Luciditate: intre doua fiinte ce se afla la acelasi grad de luciditate, iubirea nu e posibila. Ca intalnirea sa fie fericita, trebuie ca una din ele sa cunoasca mai de aproape deliciile inconstientei.
Moarte: de atata amar de vreme de cand se moare, viul a capatat probabil obisnuinta de a muri; fata de care nu s-ar explica de ce o insecta sau o rozatoare si chiar omul ajunge, dupa cateva sclifoseli, sa crape atat de demn.
Orar: – Ce faci de dimineata pana seara?
- Ma suport.
Paradis: sa privesti fara sa intelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi, deci, locul in care intelegi prea mult.
Privire: daca ar fi cu putinta sa ne privim cu ochii celorlalti, am disparea pe loc.
Religie: cu cat se indeparteaza de dumnezeu, cu atat oamenii avanseaza in cunoasterea religiilor.
Sinceritate: nu le ingaduim decat copiilor si nebunilor sa fie sinceri cu noi; ceilalti daca au indrazneala sa-i imite, se vor cai mai devreme sau mai tarziu pentru asta.
Suferinta: nu eu sufar in lume, ci lumea sufera in mine.
Taine: nu e profund, nu e autentic decat ceea ca ascundem. De unde forta sentimentelor objecte.
Timp: dragostea fiind o intalnire dureroasa si paradoxala a fericirii cu disperare, el e prea neincapator excesului uman. De aceea, de cate ori te trezesti din iubire, pare ca ti-a putrezit timpul prin nu mai stiu ce inima.
Viitor: nu te temi de viitor decat atunci cand nu esti sigur ca te poti omori la momentul dorit.
Vulgaritate: sunt vulgare acele fericiri care nu-ti trezesc dorinta de a muri.
“Golem” (“Viclenie”), Gustav Meyrink June 16, 2008
“O zi cenusie, posomorata.
Am dormit pana dimineata tarziu, un somn fara viata, fara vise, ca si cum as fi mort pentru restul lumii.
Batrana care are grija de camera mea fie n-a venit, fie a uitat sa aprinda soba. Era plina de cenusa rece. Mobila era acoperita de praf, pe jos era nematurat.
Tremurand, am pasit in sus si in jos prin camera. Mirosea a statut si a lichior ieftin. Pardesiul si hainele imi duhneau a tutun.
Am deschis fereastra si am inchis-o la loc; aerul mizer si inghetat al strazii era insuportabil. Afara randunelele stateau chircite pe strasina, cu penele ude. Oriunde priveam, nu vedeam decat disperare surda, iar sufletul meu era la fel, chinuit si ravasit.
Cat de rau arata tapiteria fotoliului! Parul de cal cu care era umplut iesea pe margini. Ar fi trebuit sa il duc la un tapiter, dar de ce sa-mi bat capul cu asta, cand fotoliul ar mai fi trait doar o scurta viata fara bucurii, apoi devenind cum nu se poate mai potrivit pentru groapa de gunoi impreuna cu restul lucrurilor.
Iar perdelele acelea din plasa, cat de lipsite de gust, lipsite de sens! De ce nu le rasucesc intr-o funie, sa ma spanzur cu ele? Cel putin atunci nu voi mai fi obligat sa privesc toate lucrurile astea desperecheate, si s-ar sfarsi pentru totdeaunatoata povestea asta obositoare!
Da, acesta ar fi cel mai inteligent lucru. Sa pun punct. Astazi. Acum. In dimineata asta. Nici sa nu ma mai sinchisesc de micul dejun. Un gand revoltator, sa-ti pui capat zilelor cu stomacul plin! Sa zaci in solul umed si rece cu mancarea nedigerata putrezind in tine!
Daca soarele ar fi stralucit pentru ultima oara, atunci razele aurii nu ti-ar mai umple inima cu minciuna sfruntata ca viata e plina de bucurii!
Nu, nu ma voi lasa amagit inca o data! N-am sa mai fiu la cheremul acestui destin grosolan si lipsit de sens care m-a crescut, apoi mi-a dat drumul in mocirla, mai mult pentru a-mi da seama cat de trecatoare erau cele pamantesti – ceva ce oricum stiam, ceva ce orice copil, orice caine de strada stie.”
