Sentimentele de Luni, 16.o6.2oo8 June 16, 2008
Este foarte probabil ca cei care vor citi ultimele doua postari sa creada ca sunt pe punctul de a ma sinucide. Gresit amice! Insa, daca e sa o luam intr-o alta ordine de idei, da, exista vorba despre o sinucidere, dar una a … hm … la nivel spiritual.
Sentimentele de Luni, o9.o6.2oo8, o1:o8-o1:29 June 16, 2008
Hmm …
Peste cateva ore ma duc la munca si tot atunci trebuie sa inghit cele 17 boabe de orez corespunzatoare zilei de regim alimentar in care am ajuns; un regim feng-shui, mai mult shui decat feng in urma caruia nu vad niciun rezultat, dar imi pastrez optimismul: poate peste 45 de zile voi arata ca un om normal, nu ca o balena esuata. Dar sa sarim peste aceasta noua obsesie a mea de a slabi. Si sarind peste aceasta ajungem la alta sau mai bine zis la altele, din pacate pentru unii, din fericire pentru altii, aceste “altele” sunt destul de multe.
Nu stiu, dar vreau sa ma rup de lume, chiar si pentru o scurta perioada vreau sa stau singura, oriunde, singura sa fiu. Eu, o carte si o bere. Dar doar EU.
Ma intreb: de ce provoc atata durere, suferinta celor din jurul meu fara ca ei, de fapt, fara ca nimeni sa imi faca nimic. De ce sunt atat de egoista? De ce nu mai vad stelele? De ce ma simt ca un jeg? De ce nu pot sa fiu dracului o pitipoanca fara creier, fara suflet, un robotel cu silicoane pana si in loc de neuroni; alea vad numai rujulete, posetute, pantofiori, euroi etc etc. De ce plang? De ce? De ce dracului ma chinuie sufletul asta?
Imi pare rau, jur ca imi pare rau pentru tot ce am facut. Sper ca intr-o zi o sa imi iau revansa fata de toti, fata de absolut toti. Dar pana atunci trebuie sa raman eu cu mine.
Sunt o scarba, nenorocita, o tarfa ordinara nerecunoscatoare pentru ce ii da viata. Orice alta fata/adolescenta/femeie ar fi invidioasa pe mine pentru ce am gasit. Dar … Cum de fiecare data exista un “dar” asa il am si eu. Am darul de a strica totul. Ma urasc pe mine, si probabil mi-ar fi mult mai usor sa stiu ca toti ma urasc. Mai usor sa ma deconectez de situatie, sa ma retrag usor in umbra cu cartea si berea mea.
Sigur pentru multi ce scriu eu aici vor parea chesti emo. Nu … nu sunt emo
“Golem” (“Viclenie”), Gustav Meyrink June 16, 2008
“O zi cenusie, posomorata.
Am dormit pana dimineata tarziu, un somn fara viata, fara vise, ca si cum as fi mort pentru restul lumii.
Batrana care are grija de camera mea fie n-a venit, fie a uitat sa aprinda soba. Era plina de cenusa rece. Mobila era acoperita de praf, pe jos era nematurat.
Tremurand, am pasit in sus si in jos prin camera. Mirosea a statut si a lichior ieftin. Pardesiul si hainele imi duhneau a tutun.
Am deschis fereastra si am inchis-o la loc; aerul mizer si inghetat al strazii era insuportabil. Afara randunelele stateau chircite pe strasina, cu penele ude. Oriunde priveam, nu vedeam decat disperare surda, iar sufletul meu era la fel, chinuit si ravasit.
Cat de rau arata tapiteria fotoliului! Parul de cal cu care era umplut iesea pe margini. Ar fi trebuit sa il duc la un tapiter, dar de ce sa-mi bat capul cu asta, cand fotoliul ar mai fi trait doar o scurta viata fara bucurii, apoi devenind cum nu se poate mai potrivit pentru groapa de gunoi impreuna cu restul lucrurilor.
Iar perdelele acelea din plasa, cat de lipsite de gust, lipsite de sens! De ce nu le rasucesc intr-o funie, sa ma spanzur cu ele? Cel putin atunci nu voi mai fi obligat sa privesc toate lucrurile astea desperecheate, si s-ar sfarsi pentru totdeaunatoata povestea asta obositoare!
Da, acesta ar fi cel mai inteligent lucru. Sa pun punct. Astazi. Acum. In dimineata asta. Nici sa nu ma mai sinchisesc de micul dejun. Un gand revoltator, sa-ti pui capat zilelor cu stomacul plin! Sa zaci in solul umed si rece cu mancarea nedigerata putrezind in tine!
Daca soarele ar fi stralucit pentru ultima oara, atunci razele aurii nu ti-ar mai umple inima cu minciuna sfruntata ca viata e plina de bucurii!
Nu, nu ma voi lasa amagit inca o data! N-am sa mai fiu la cheremul acestui destin grosolan si lipsit de sens care m-a crescut, apoi mi-a dat drumul in mocirla, mai mult pentru a-mi da seama cat de trecatoare erau cele pamantesti – ceva ce oricum stiam, ceva ce orice copil, orice caine de strada stie.”
